|
Numărul delfinilor eşuaţi a atins o cotă
alarmantă în anul 2011. De la începutul acestui an, ONG Mare Nostrum a
identificat 105 de delfini eşuaţi pe litoralul românesc, principala cauză a morţii
fiind prinderea acestora în plasele de pescuit. Prin proiectul "Îmbunătăţirea
stării de conservare a biodiversităţii marine din zona costieră românească, în
special a delfinilor" au fost amplasate 50 de dispozitive acustice de îndepărtare
a acestor mamifere de uneltele de pescuit.
Aceste dispozitive sunt doar o parte
a multitudinii de activităţi desfăşurate în proiect, printre acestea
numărându-se editarea unor materiale informative, monitorizarea plajelor în
căutarea delfinilor eşuaţi, sesiuni de foto–identificare, realizarea unui film
documentar, desfăşurarea unor acţiuni de informare etc. De altfel, oricine se
poate implica în protejarea acestor minunate vieţuitoare marine, prin
semnalarea eşuării lor pe plajă sau a prezenţei în mediul natural, la numărul
gratuit Telverde: 0800 800 078.
Pentru vizionarea filmului, puteţi accesa
următoarele link–uri:
Partea I: http://www.youtube.com/watch?v=2ls7mHqNDvg
Partea II: http://www.youtube.com/watch?v=Dazcs9e2PmM&feature=related |