“Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine, din zona costieră românească, în special a delfinilor”

Proiectul Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine din zona costieră românească, în special a delfinilor” pune, în aplicare, unele dintre măsurile de conservare ale celor trei specii de delfini, prevăzute în Planul de Acţiune, privind conservarea cetaceelor, din apele româneşti ale Mării Negre. Acest plan a fost elaborat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare “Grigore Antipa” (INCDM), din Constanţa şi aprobat prin Ordinul nr. 374 din 3 septembrie 2004, de către Ministerul Mediului şi Dezvoltarii Durabile.

Proiectul a fost aprobat, spre finanţare, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management, pentru protecţia naturii, de către  Ministerul Mediului, prin Autoritatea de Management. Proiectul se va desfăşura, în sectorul nordic, în zona cuprinsă între Capul Midia şi Braţul Chilia – perimetrul Sitului ROSCI0066 Delta Dunării – zona marină.

Necesitatea implementării, unui astfel de proiect, devine evidentă, raportată la realitatea existentă. Pe baza informaţiilor, desprinse din  propunerea de proiect şi a documentărilor ulterioare realizate, a reieşit faptul că populaţia, din zona Sit NATURA 2000, unde urmează să fie implementat proiectul, are informaţii lacunare, legate de bunele practici, care trebuie implementate, pentru a proteja mediul înconjurător, într-o zonă special desemnată a fi Sit Natura 2000.

Mai mult decât atât, practicile utilizate de reprezentanţii comunităţilor rurale contravin  bunelor practici recomandate de Uniunea Europeană.  Motivul instalării, unor astfel de practici, îl reprezintă lipsa informării, sau o informare insuficientă privind acest aspect.

În acest context, scopul proiectului  Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii marine, din zona costieră românească, în special a delfiniloreste creşterea nivelului de conştientizare a populaţiei (atât a localnicilor cât şi a turiştilor), cu privire la valoarea biologică, ecologică, estetică, culturală şi economică a biodiversităţii marine costiere, în special a celei aferente Sit – ului Natura 2000. De asemenea, în cadrul acestui proiect, comunităţile locale vor fi sprijinite, în vederea adoptării unor tehnici prietenoase, faţă de biodiversitatea marină.

 Pentru a-şi atinge obiectivele, şi în special acela de a îmbunătăţi starea actuală de conservare a delfinilor din apele litorale româneşti, proiectul şi-a propus următoarele acţiuni:

- Să se concentreze asupra principalelor ameninţări actuale la starea de conservare a celor trei specii de delfini, pentru a găsi mijloace de a reduce aceste ameninţări. Cea mai mare ameninţare identificată este capturarea accidentală, în uneltele pescăreşti (în special setci pentru calcan);

- Colectarea de date despre starea ecologică a biodiversităţtii, pentru a putea monitoriza îmbunătăţirea situaţiei pe termen lung;

- Implicarea grupurilor de interese. Starea de conservare a delfinilor se va îmbunătăţi numai dacă toţi actorii implicaţi vor întelege clar, care vor fi consecinţele, pe care le pot induce pierderile de specii şi habitate, de la litoralul românesc.

Ca activităţi specifice, proiectul prevede colectarea datelor, privind apariţia delfinilor, în apele litorale româneşti, capturile accidentale şi eşuările din zona marină a Sitului ROSCI0066 Delta Dunării – zona marină. În plus, în cadrul proiectului vor fi organizate şi desfăşurate sesiuni de foto – identificare, pentru colectarea datelor despre cele trei specii de delfini, din apele româneşti ale Mării Negre.

În vederea determinării gradului actual de informare a populaţiei locale, în ceea ce priveşte biodiversitatea marină, din apele litorale românesti, se va efectua un studiu bazat pe aplicarea de chestionare. Aceste chestionare vor conţine întrebări generale, despre organismele vegetale şi animale, care trăiesc, în  Marea Neagră (în special cele de interes global supuse regimului de protecţie, inclusiv cele trei specii de delfini care le populează).

Pentru informarea şi conştientizarea populaţiei, din localităţile situate, în arealul Sitului, dar şi a turiştilor, care vizitează această zonă, se vor mai realiza şi materiale personalizate, care vor transmite mesajul proiectului. Tot în acest scop, vor fi înfiinţate şi centre de informare volante, în zone cu maximum de vizibilitate (Delfinariu, Acvariu), în perioada estivală.

Pentru identificarea şi surprinderea unor evenimente ecologice, din zona costieră românească adiacentă Sitului ROSCI0066 Delta Dunării - zona marină (înfloriri algale puternice, eşuări şi capturări accidentale de delfini în plasele pescăreşti, pete de ulei sau petrol, deversări de agenţi poluanţi), se va înfiinţa o linie de telefon gratuită. Prin intermediul acesteia populaţia locală, pescarii sau alte persoane, care nu fac parte din echipa de voluntari, vor putea raporta apariţia acestor evenimente, dar şi a altor tipuri de agresiuni asupra mediului marin şi costier. Linia telefonică va funcţiona, în perioada estivală, începând cu luna iunie şi până în luna septembrie iar apelurile vor fi direcţionate către instituţiile competente (Garda de Mediu, INCDM „Grigore Antipa”).