Hranirea

hranirea_01.jpgDelfinii sunt animale carnivore, cu adaptări speciale, pentru tipul prădător de hrănire. Analizând conţinutul stomacal, delfinii consumă, în medie, zilnic, 8 – 20 kg de peşte.

În general, delfinii, din Marea Neagră, se hrănesc cu peşte şi se concentrează asupra bancurilor de peşti (cambulă, calcan, hamsie, şprot, stavrizi).

Pentru orientare, dar şi pentru comunicare, ecolocaţia joacă un rol important. Procesul este unul complex şi se bazează pe emiterea de unde sonore şi receptarea ecoului, reflectat de diferite obstacole mobile (ex: bancuri de peşti) sau imobile (ex: roci submerse).

hranirea_02.jpgGrupul de delfini înconjoară bancul de peşte producând panică, apoi câţiva se reped asupra lui cu viteze ameţitoare. Primii, care se hrănesc, sunt liderii grupului, restul delfinilor rămânând santinele, în jurul prăzii; abia după ce se satură, conducătorii lor se vor hrăni şi ei.

Sunt şi cazuri, în care delfinii alcătuiesc grupuri mai mici, sau chiar se hrănesc individual. Pentru aceasta, ei urmăresc bancurile de peşti şi le direcţionează, în ape de mică adâncime, sau către diferite bariere, pentru a reduce căile de scăpare.

Cercetătorii descriu diferite tactici de încercuire şi atac al bancurilor de peşti, în funcţie de specia de delfin, în discuţie. Faptul că puii participă pasiv la vânătoare şi că, de obicei, urmăresc adulţii ne dovedeşte că hrănirea este un tip de comportament, pe care delfinii trebuie să-l înveţe şi să-l transmită, din generaţie în generaţie. Pentru observator, comportamentul de hrănire apare ca o succesiune de imersiuni. În cazul afalinilor, aceştia realizează scufundări succesive de câte 3 – 5 minute, pentru a se hrăni.

hranirea_03.jpgÎn Marea Neagră,  delfinii se clasifică în două categorii, în funcţie de locul în care se hrănesc: delfini costieri şi delfini de larg. Afalinii şi marsuinii preferă speciile de peşti, care trăiesc în apele costiere de mică adâncime, iar delfinii comuni se hrănesc cu specii de peşti întâlnite, în largul mării.

În ceea ce priveşte simţul gustului, studiile anatomice au arătat că pe vârful şi laturile limbii există formaţiuni speciale, de recepţionare a excitaţiilor gustative (papile gustative). Astfel, delfinii au capacitatea de a recepţiona diferenţa de gust de la dulce la sărat, acid şi acru.